Amintiri in adolescenta

Spuneam ca trebuie sa.mia dun curaj pana sa apuc sa scriu ceva personal, si cred ca am ajuns la aceea faza, cand aprobat de un lucky sneak previewer, pot sa scriu.

Asadar si prin urmare, am incalecat pe.o sa si am inceput povestea:

se face ca eram micut, din deductile mele matematico-astronomice aveam in jur de 2 ani si 4 luni, ajung imediat sa va explic de un de stiu. Se mai face ca asta ar fi prima mea amintire coerenta despre copilaria mea, si tine de sora mea , Oana (sefa). Imi aduc aminte cum ca pe masa din bucatarie era un cantar pe care ea statea si multe doamne, ca sa nu zic babete, care aveau si batice si mai stiu eu ce decoratiuni vestimentare demult demodate, in jurul ei discutau si palavrageau. E ciudat ca nu imi aduc aminte de figura niciunui barbat. Aura probabil o sa gaseasca ceva interesant in asta. Ale o sa.si bata trafaletu. Noree la fel. E ciudat stiu, dar poate eram mai legat, si inca sunt de femei. Atunci cred ca Oana si mama s.au intors de la spital. Ea era proaspat nascuta, mama proaspat lauza. Si cred ca toate acele femei erau neamuri cu noi, si venisera in vizita. Evident ca trebuiau sa cantareasca copilasul. daca e gras e sanatos care va sa zica. Sigur era grasuta....(o poveste despre donald o sa vina in alt post).

De aici am dedus ca aveam varsta asta. Oana prospat scoasa la expozitie insemna ca eu am 2 ani si 4 luni jumate.

Tot de atunci imi aduc aminte ca eram foarte pretentios la mancare si ca singura "delicatesa" acceptata era "biscuiti cu mar".

Spuneam chiar azi ca orice pedofil putea profita de mine daca avea mar cu bicuiti. Claaar.

Si mai tin minte ca aveam matusa bucatareasa la camin si gradinita. Cat de bine era pentru mine cand plecam acasa si treceam pe la ea la bucatarie sa.mi iau cana cu branzica dulce, mar si biscuiti. Inca imi aduc aminte de mirosuri si gusturi.

Ahhh si daca tot m.am pornit e musai sa pomenesc de placerea mea de a vedea butoane. Fie la radio, fie la televizor, fie la aragaz. trebuia sa ma joc cu ele. Luam cate o lingura si le loveam, le invarteam, le scoteam, nimica nu.mi scapa. Pana cand m.am apucat de aragaz. Nu cred ca ai mei puteau sta linistiti cand ma stiau aproape de el. Asa ca mama a gasit o solutie perfecta. Sa lege o manusa chirurgicala umflata de aragaz. O ocoleam cu mare frica. Nu suportam sa o vad. In primul rand ca nu stiam ce este si evident ca avea un miros si o textura ciudata, ce sa mai zic de faptul ca arata ca un cocos plin de viagra in cap. era oribil pentru mine. dar asa m.am lasat de butoanele de la aragaz, doar ca sa ma iau din nou de ele, de data asta mult mai creativ, .....gatind.

Amintiri mai am destule, dar netul, care trebuie sa recunosc este wireless de la nushcare vecin, ma cam lasa si mi.i frica sa nu fii fost in zadar scrisul asta.

Astept si de la voi amintiri din copilarie.

