Money money money
Cei care mă cunosc ştiu că întotdeauna mă plâng de faptul că nu am bani. La mine e ceva de genul: nu am bani, dar nici nu fac nimic să schimb asta. De fapt, fac multe. Intotdeauna cer de la Stefi sau părinţi( care nu ştiu cât o să mă suporte: iar balsam, iar vopsea, iar cosmetică, sigur pentru tata astea sunt lucruri inutile, dar are o singur fată are şi nu comentează). Trezită din somnul profund de după-masă, plictisită şi cu mintea încărcată de probleme( licenţă, licenţă, licenţă), încep să navighez pe net. Ame, copiluţa, o ştiţi cu toţii,( e vecina mea frumoasă care scoate capul pe fereastră după băieţi), îmi spune din senin că vrea extensii. Trebuie să specific că fetiţa are 13 ani imediat, dar ei îi stă capul la extensii de păr. Claaar că îi explic că eu am nevoie de extensii, pentru că am părul scurt şi extensiile m-ar ajuta enorm să-mi schimb look-ul. Ea mă sfătuieşte că sunt pe net cu maxim 400 lei. Mult pentru mine, o fiinţă care trăieşte de pe urma celorlalţi. Râzând ea mă trimite la lucru, să fac rost de bani. Ok, mi se pare normal, dar unde mă trimite e un pic aiurea : „Terasa Gliga”, ca şi chelneriţă. Hahaha…Acum să vă explic de ce. Pentru că acolo lucrează o copiluţă de liceu, care şi –a pus extensii. De acolo Ame a concluzionat că aş face destui bani încât să îmi permit şi eu schimbarea asta de look.Ca să vedeţi ce înseamnă munca la Gliga, am să ataşez nişte poze surprinse de moi, într-o seara oarecare, la o carafă de vin oarecare. Ca să vedeţi şi extensiile, încă o poză vă ataşez. Având în vedere că sunt în căutare de metode de a face bani uşor, aştept sugestii.
O seară minunată!!!

cred ca ai putea sa te angajezi acolo sincer, pt ca in afara de bani te alegi si cu faptu ca lumea o sa creada ca esti fata de liceu (deci mai tanara,ceea ce unei femei nu.i strica niciodata) da oricum sper ca nu ma lasi balta cu concertu nostru... ala bombastic cu piese plagiate, u know!
RăspundețiȘtergere"dar are o singur fată are şi nu comentează." ...deci se observa oboseala. Fiind om al literelor, vreau sa corectez propozitia.asadar : " dar are o singura fata si nu comenteaza"...Imi recunosc greseala si imi cer scuze. Acum imi dau seama de ce o anumita persoana nu a inteles nimic..si care m-a asigurat ca pentru extensii nu trebe sa lucrez, ca nu merita
RăspundețiȘtergereale draga mea..de cand astept concertul ala...atatia bani am castiga..pfff...si trebuie sa recuperezi pentru ca eu am invatat inca trei piese extraordinare...sper ca in curand vom putea da show-ul
RăspundețiȘtergereDeci mă extensiile alea îs oribile cum ai arăta tu cu alea in cap? Extensii creţe? Eu zic să nu....
RăspundețiȘtergereIar cu fetele de la Gliga... prefer să nu comentez ...oricum mie de Mioara mi-o plăcut că era fată de treabă .... astea... paraşutele grase ca purcicile , care put a transpiraţie...
Domnee, voi inca vad ca aveti placere sa meregeti pe acolo.
RăspundețiȘtergereApoi daca gunoiul va incalzeste nu stiu ce sa zic. dar mnoah. Gusturile nu se discuta,, se arunca pe foc. hahahah
unde nu-i cap... vai de extensii
RăspundețiȘtergere